Reconversie profesională după 40 de ani: ce meserii se învață într-un curs scurt

Oamenii care ne sună la 40, 45 sau 55 de ani ca să întrebe de un curs au, de obicei, alt ton decât cei de 20. Nu mai întreabă „ce e la modă”. Întreabă cât durează, dacă pot face cursul pe lângă job, dacă mai e cazul la vârsta lor și, mai ales, dacă chiar se poate trăi din meseria aceea.

Ultima întrebare e cea mai importantă și nu vrem să o ocolim. Un curs scurt îți dă un certificat și o bază. Nu îți dă clienți, experiență sau un salariu garantat. Acestea vin după, din ce faci tu cu baza respectivă. Cine îți promite altceva îți vinde o poveste.

Cu asta clarificat, iată câteva direcții pe care le vedem des alese de oamenii care se reprofilează după 40 de ani, cu ce presupune fiecare.

Agent imobiliar

Este, probabil, cea mai frecventă reconversie pe care o vedem. Mulți vin din vânzări, din bănci, din comerț sau pur și simplu din experiența de a fi cumpărat și vândut câteva apartamente în familie. Vârsta aici e mai degrabă un avantaj: clienții care își vând casa în care au stat 30 de ani au încredere mai ușor într-un om cu experiență de viață.

Cursul de agent imobiliar are 180 de ore, se face online pe Zoom, costă 990 de lei și cere minimum studii medii plus o calificare. Practica se poate face online sau la o agenție parteneră.

Unde să fii prudent: primele luni în imobiliare sunt de obicei grele, pentru că venitul depinde de tranzacții, iar primele tranzacții durează. E bine să ai o rezervă financiară sau să începi pe lângă jobul actual. Am scris mai pe larg despre asta în cum devii agent imobiliar, pe bune.

Agentă imobiliară discutând cu un cuplu despre o locuință

Administrator de bloc

O meserie aleasă des de oameni ordonați, cu răbdare la hârtii și cu ceva experiență în contabilitate sau administrație. Vedem mulți pensionari sau oameni aproape de pensie, dar și contabili care vor o activitate în plus.

E o calificare, deci durează mai mult: la varianta pe perioadă lungă (1.290 de lei, toate taxele incluse) teoria se face online în aproximativ 4–5 luni, iar examenul final se dă în sală. Există și varianta pe perioadă redusă, dacă ai deja o parte din competențe. După certificat, mai ai nevoie de atestatul de la primărie, pentru care se cer și cazier judiciar și cazier fiscal.

Cui nu i se potrivește: cui nu îi place să fie sunat seara de un vecin supărat pe factura la apă. E parte din job.

Formator

Dacă ai 15–20 de ani de experiență într-un domeniu, fie că e contabilitate, IT, vânzări, cosmetică sau construcții, ai ceva ce oamenii mai tineri nu au: știi cum se face treaba în realitate. Cursul de formator te învață cum să transmiți asta adulților.

Cursul de formator are 180 de ore, se face online, costă 700 de lei și e pentru absolvenții de studii superioare. Dacă ai studii medii și o calificare, alternativa este cursul de instructor preparator formare. Diferențele le găsești în articolul formator sau instructor preparator.

Realist vorbind, certificatul de formator nu vine cu cursuri gata făcute. Îți deschide posibilitatea să predai în programe autorizate, dar clienții și colaborările ți le construiești tu.

Beauty: unghii și make-up

Aici e o reconversie mai „fizică”, cu mult lucru manual și cu clienți care vin direct la tine. Cursul de unghii cu gel se ține la sediul nostru din București, pe durata a două weekenduri consecutive, cu kit de începători inclus, și costă 2.300 de lei. Cel de make-up din Constanța durează cinci zile, 90% practică, și costă 3.000 de lei.

Ce trebuie spus sincer: mâna se formează în timp. Cursul îți dă tehnica și primele lucrări pentru portofoliu, dar primele luni vor însemna multă exersare, de multe ori pe prietene și rude. Contează și ochii, și răbdarea de a sta aplecat ore întregi, lucru care nu se potrivește oricui.

Stilistă de unghii alegând nuanțe dintr-o paletă

Cum îți dai seama ce ți se potrivește

Nu există un răspuns universal, dar câteva întrebări ajută. Îți place să lucrezi cu oamenii sau cu documentele? Poți suporta un venit neregulat la început sau ai nevoie de ceva stabil? Ai studiile cerute (unele cursuri cer 12 clase plus calificare, altele licență)? Cât timp poți aloca pe săptămână?

Și încă ceva: la 40+ ai un avantaj pe care îl subestimezi. Ai lucrat deja cu oameni, ai rezolvat probleme, știi ce înseamnă responsabilitatea. Asta nu se predă la niciun curs, iar clienții o simt.

Dacă vrei să vezi toate variantele, le găsești în pagina cu toate cursurile. Și dacă ești nehotărât între două direcții, sună-ne sau scrie-ne pe WhatsApp la 0790 218 642. Îți spunem deschis ce presupune fiecare, chiar dacă răspunsul e că, pentru tine, niciuna nu e potrivită acum.